Asistent medical, Clinica Chirurgie, Spitalul Diaconal Lovisenberg, Norvegia
Locuri disponibile: 3
Anunţ valabil până la 31.05.2015
Spitalul Diaconal Lovisenberg este cel mai mare spital privat din Norvegia, cu un buget anual de aproximativ 1,5 miliarde de coroane. Unitatea medicală este deținută de către fundațiile diaconale Diakonova și Diakonissehuset și deservește regiunea de Sud-Est. Practic, ne adresăm celor 170.000 de locuitori, din mai multe cartiere, din centrul orașului Oslo, cu specializări precum medicină internă si psihiatrie. Spitalul se bazează pe valori de bază diaconale, cu scopuri non- comerciale. Vezi mai multe pe site-ul www.LDS.no.
Clinica de chirurgie tratează pacienţi din întreaga ţară, pentru operaţii planificate în domeniul ortopediei, ORL şi Chirurgiei generale. Secţia 10 este una dintre cele două secţii ale departamentului şi are 20 de locuri pentru pacienţi, în domeniul ortopediei şi chirurgiei generale.
Cei care lucrează aici trebuie să fie responsabili, preocupaţi de dezvoltarea profesională şi să aibă bune abilităţi de comunicare şi colaborare cu alte departamente. Colaborarea interdisciplinară funcţionează foarte bine şi este o condiţie prealabilă pentru a furniza asistenţă medicală de calitate pentru grupurile noastre ţintă de pacienţi. La secţia 10 avem libere acum trei locuri, temporar. Două sunt pentru un timp de lucru 100%, iar unul pentru 80% din timp.
Căutăm asistenţi medicali interesaţi să se dezvolte profesional, capabili să lucreze independent şi implicaţi în ceea ce fac. Putem oferi un mediu de lucru plăcut şi oportunităţi bune pentru dezvoltare.
Număr referintă: 2015-060
Poţi găsi anunţul original şi poţi aplica urmând linkul:
http://www.finn.no/finn/job/fulltime/object?finnkode=59258867&searchclickthrough=true
!!! Site-ul www.asistentmedicaliinnorvergia.ro nu este agenție de recrutare și nu intermediază angajarea pentru posturile vacante publicate. Persoanele interesate pot contacta în mod direct angajatorii.
- Soră medicală, servicii şcolare în Årstad, Bergen, Norvegia
- Asistent medical, Oslo, Norvegia
Bună ziua
Sunt asistenta medicala lucrez de 1 an în Germania la un azil care aparține de Diakonie Neuendetelsau sunt interesata de oferta dv.
Oferta nu e a site-ului, ci a angajatorului. Cu el tb sa luati legatura. Succes!
Vreau ptr post de asistent de radiologie cu experiență
Si eu vreau multe lucruri, doamna! Nu va impiedica nimic sa aplicati, daca indepliniti conditiile!