Norvegia, cu bune și cu rele, în lumea asistenței medicale

Ølen-colț de rai, mare și munte în același loc Foto: arhiva personală

Ølen-colț de rai, mare și munte în același loc
Foto: arhiva personală

Ølen, un sătuc liniștit, cu peisaje ce-ți taie respirația Foto: arhiva personală

Ølen, un sătuc liniștit, cu peisaje ce-ți taie respirația
Foto: arhiva personală

După aproape patru luni…

În nici patru luni, deja sunt la al doilea loc de muncă. Cumva, gândești că e ocazia ideală: vezi noi locuri, nu te iau durerile de cap căutând să închiriezi o locuință sau să îți cumperi un bilet de avion. Tot ce ai de făcut e să ai mereu bagajul făcut. Și da, când nu ai grija nimănui în urmă, e chiar jobul ideal. Pentru început. La un moment dat, devine obositor să te tot muți de colo-colo și simți și tu nevoia să prinzi rădăcini undeva.

Iar cine visează să lucreze într-un spital, din prima zi a debarcării în Norvegia, poate visa în continuare. Ca să îndrăznești să speri că vei lucra într-un spital, trebuie să știi limba dumnezeiește. Indiferent de anii de vechime de acasă și de cât de bun ești ca asistent medical în România. Dacă ai răbdare, nimic nu e imposibil. Toate vin, puțin câte puțin.

Da, îți sunt recunoscute studiile. Da, îți este recunoscută vechimea. Dar limba e principala barieră. Și discriminări se fac, deși nu te-ai aștepta de la o țară care strigă sus și tare că nu face nici un fel de discriminări: de sex, de religie, orientare sexuală etc. Îți poți recunoaște frustrarea când medicul, norvegian, suedez sau danez, refuză să vorbească în primul rând cu tine, ca asistent medical și preferă să poarte o discuție cu o infirmieră sau cu un îngrijitor, doar pentru că e norvegiancă/norvegian. E frustrant. Da. Pentru că nu știe cât de bun sau de prost e nivelul tău de limbă. Pentru că te-a catalogat înainte să te audă. Și poți întâlni des medici/asistenți sau farmaciști suedezi sau danezi, care nu vorbesc norvegiană. Pentru că există solidaritatea asta scandinavă, chiar dacă între ei fac glume unii pe seama altora. Chiar dacă au prejudecăți unii despre alții. În fața altor imigranți, se au ca frații. Iar norvegienii înțeleg suedeză și daneză. Și înveți și tu, puțin câte puțin. Norvegiană, nenumărate dialecte, puțină suedeză, puțină daneză. Că n-ai încotro. Și pentru că ăsta e “farmecul” Norvegiei. Velkommen i Norge! Bine ai venit în Norvegia!

Acasă, la pacient

Cine-și imaginează că totul se reduce la a șterge la fund un pacient, se înșeală. Intră și asta în rutina zilnică. Da. Speli pacientul, îl hrănești, îi dai medicamente, ții legătura cu medicul și cu farmacia și vorbești. Vorba multă nu mai e sărăcia omului, mai ales când doar tu ești cel care vorbește. Și vorbești de unul singur, sperând să îi mai luminezi cumva ziua celui sau celei pe care boala îl/ o împiedică să se miște sau să-ți răspundă. Până aici, ALS (scleroză multiplă în plăci) era doar o boală de care auzisem cândva, parcă, accidental. Aici, însă, e incredibil să vezi că sunt din ce în ce mai multe cazuri. Iar în ultima fază, pacientul “îți mai vorbește” doar mișcându-și pupila sau nici măcar atât. Și ajungi să-ți fie drag de el, gândindu-te că e om și el, că a avut și el o viață, cum ai tu acum, că a plâns, a râs, i-a plăcut să se îmbrace frumos, a muncit, a făcut copii, a iubit, a urât. Și acum e total dependent de alții. Și te străduiești să-i mai încălzești sufletul cu o vorbă bună, cu o glumă, dăruindu-I puțin din sufletul tău. Da, e mai curând treabă de infirmieră. Așa e. După ce ai deprins cum să lucrezi cu traheostoma și gastrostoma, după ce ai învățat rutina zilnică, e deja floare la ureche.

Lifturi și fotolii rulante, butoane și bătăi de cap

Iar când lucrezi pentru un centru de îngrijire, azil, cum îi spunem noi, cu dispreț, e total diferit de cum te-ai fi așteptat. Da, administrezi din când în când câte o perfuzie, dacă e cazul. Da, administrezi oxigen. În general, însă, faci toaleta zilnică a pacientului, schimbi bandaje, dai raportul amănunțit colegilor când schimbi tura și te chinui să descifrezi cum funcționează mulțimea de aparate folosite pentru transportul pacienților. Pentru că majoritatea nu pot merge singuri, fără ajutor. Pentru că aparatele diferă și pentru că aici totul se bazează pe tehnologie. Mai rudimentară sau mai avansată, după caz.

Tu răspunzi de toate. Chiar dacă faci aceleași lucruri cu o îngrijitoare sau cu o infirmieră, cu mici excepții, tu ai cele mai multe responsabilități. Medicamentele sunt pe mâna ta, tu discuți cu medicul. Și tot tu supraveghezi bunul mers al lucrurilor. Pe tine se bazează toți ceilalți.

Iar aici pacientul e rege. Trebuie să-i cunoști toate tabieturile, să-i anticipezi dorințele. Să fie mulțumit, în final. Să fie mulțumită și familia. Iar unii pacienți sunt modești și buni, te încurajează și îți spun că totul e ok, deși te văd stângace. Iar alții se enervează ușor, devin recalcitranți când văd că nu le înțelegi dorințele. Că oameni suntem toți. Iar unii nu mai avem răbdare. Cu noi sau cu ceilalți.

Răbdare…cu porția.

Colegii? În general, drăguți și amabili, însă chiar și ei uită că nu le vorbești limba și îți spun liber vrute și nevrute. Și tu te străduiești să înțelegi din mers cât mai mult, să asimilezi, ca un burete. Că e aiurea să întrebi la tot pasul, cu aer tâmp, ce-au vrut să spună prin X sau Y lucru. Și mergi înainte. Că n-ai încotro. Îți vine să-ți faci bagajele de nenumărate ori și să te întorci acasă. Și ai face-o, dacă n-ai ști că acasă e și mai rău. Din alte puncte de vedere. Și că de tine depinde viitorul copiilor tăi. Viitor care nu se anunță așa de grozav aici, pe cât ai fi crezut. Dar speri că va fi mult mai bun decât cel hărăzit acasă. De îndoieli nu scapi. O fi bine, o fi rău? Ai luat decizia corectă? Nu? Poți doar spera că da. Și că toate eforturile, că tot datul ăsta din coate, nu e zadarnic. Că, în final, o să fie puțin mai bine. Iluzii nu mai ai, pentru că se deșiră rând pe rând. Oameni sunt peste tot, buni și răi. Societatea e în derivă peste tot în lume, căutându-și reperele.

„Ori iei lucrurile așa cum sunt, ori pleci acasă!”

Da, au fost zile în care tânjeam după lucrurile de acasă. De copii și soț nu mai vorbesc, ei sunt deja lucruri tabu. Dar n-am crezut că o să-mi lipsească mâncarea. Da, cașul proaspăt din piață, brânza aia dulce, la care nici nu mă uitam când nici nu gândeam să vin aici, ceapa aia verde și leușteanul ăla cumpărat la legătură, tot din piață, morcovii ăia, încărcați de pământ, cireșele și vișinele coapte, merele alea mirosind a beci, a toamnă. Totul îmi pare acum nectar. Povestindu-le unor colege din Eritrea și Africa de Sud dorul meu de proaspăt, aveam să capăt o lecție pe care o țin minte și acum. “Aici ești în Norvegia! Obișnuiește-te cu asta! Ori iei lucrurile așa cum sunt, ori pleci acasă! E simplu! Nu te împiedică nimic să-ți faci bagajele și să te întorci. Dacă ai ales să trăiești aici, atunci împacă-te cu ideea că asta e. Nu poți trăi tânjind după lucrurile de acasă”. Iar fetele astea știu ce spun. Lor le-a fost infinit mai greu aici.

Privite de societate chiorâș, nefiindu-le recunoscute studiile, nici măcar amărâtul ăla de permis de conducere, dând din coate să învețe limba și să răzbească. Știind că nu se pot întoarce de unde au plecat. N-au cum. Acasă e prăpăd. Fie război, fie foamete sau sărăcie.Tot ele m-au învățat să iau ce e bun din fiecare loc în care lucrez, de la fiecare om cu care intru în contact și să dau uitării toate răutățile. Ca să pot merge înainte. Că de răutăți nu am dus lipsă. Și nu neapărat din partea norvegienilor, că ei sunt prea politicoși și reținuți, să-ți fi spus ceva. Curios, tot din partea unor imigranți, colegi, culmea. Dar a trecut. Și apoi, ce nu te omoară, te întărește.

Mai plângi, te mai răcorești, te ridici și mergi înainte. Iar când gândurile negre îmi dau târcoale, îmi trag două palme și îmi spun că eu trăiesc totuși visul meu, vis la care tânjeam de câțiva ani. Sunt aici unde, cu jumătate de an în urmă, doar îndrăzneam să sper că voi fi. Keep going!

31 comentarii la “Norvegia, cu bune și cu rele, în lumea asistenței medicale

  1. DAN

    bafta in continuare, au italienii o vorba foarte adevarata ,, tutto il mondo e un paese,, in sensul peste tot este la fel cu mici diferente ,tinand de castiguri, discriminare ,nationalism rasism .Munca si celelalte greutati sunt la fel si in italia,dar din pacate este mai bine decat acasa.

  2. DAN

    Bafta si rabdare in continuare. Au italienii o vorba ,, tutto il mondo e un paese ,, in sensul peste tot este la fel. Diferentele de la o locatie sau alta tin de salarizare ,rasismul local si cam atat. Munca este asidua peste tot dar bine ca este ,din pacate acasa ne putem multumii doar cu mirosul fructelor si gustul bun al apei ,nu din cauza noastra

  3. Delya

    Am citit cu mare interes ,destainuirea ta si cu fiecare cuvant citit m-am regasit pe mine,doar ca in alta tara,Germania. Sincere complimente si mult curaj inainte. Cu rabdare vei reusi pas cu pas.

      1. asistent Autor postare

        Nu stiu daca e de bine sau de rau. Stiu, insa, ca razbim. Si vom ajunge acolo unde visam. Doar sa indraznim sa speram.

  4. gabriel

    Stiu prin ce treci! Curaj si Rezista! Cat poti,fireste! Sunt de zece ani aici..nu e o societate perefecta..dar unde gasesti perfecta?

    1. asistent Autor postare

      Multumesc! Nici nu trebuie sa cautam perfectiunea. Doar ca imi doresc ceva mai mult decat pare ca am lasat acasa. Rezist, pentru ca nu am incotro si pentru ca se bazeaza pe mine copiii. Iar ei sunt cea mai puternica motivatie, atunci cand ma simt la pamant.

  5. Ali

    “Banii nu aduc fericirea
    O mare parte din părinții care sunt plecați la muncă în străinătate se gândesc că banul va rezolva totul pentru copiii lor. Din păcate, aceasta este doar o idee cu care ei se împacă, se îmbărbătează pentru a nu exista regrete, păreri de rău față de copiii lor. Bunurile materiale nu vor compensa lipsa de afecțiune și dragostea părintească. Copiii și-ar dori, mai degrabă, ca părinții să le fie alături în cele mai importante momente din viața lor. E mai plăcut să-ți rămână amintire o poză cu familia de la o serbare, absolvire, majorat, decât să-ți aduci aminte de un teanc de bani pus pe masă înconjurat de singurătate.

    Copiii mai mici nu prea înțeleg situația și nu duc dorul părinților atât de mult sau își exteriorizează trăirile, emoțiile mult mai ușor față de un tânăr. Adolescenții, în general, preferă să tacă, să sufere în tăcere, să nu-și arate emoțiile. Această lipsă a părinților, lipsa de afecțiune pentru cei mici, este compensată doar de unii copii prin afișarea unei imagini de bunăstare materială. În același timp, restul adolescenților, din cauza faptului că se maturizează singuri, nesupravegheați, se expun unor riscuri precum abandonul școlar, relații sexuale precoce, consumul de substanțe și creșterea vulnerabilității în comportamente deviante.” Medium.com

    1. asistent Autor postare

      Sunt de acord. Dar nu stiti ce ii mana in lupta pe fiecare dintre parintii care aleg un astfel de drum. Iar eu am decis ca numai anul acesta sa fie unul de cotitura, fara ei. Daca nu reusim sa ne reunim, ma intorc la ei.

  6. Roxana

    Interesant articol si trairi. Eu una an avut mult sprijin din partea sefelor, colegelor si medicilor. Si la randul meu incerc sa ii sustin si sa ii invat cat mai multe pe cei noi care vin indiferent de nationalitate. Rezista si incearca sa ramai intr-un singur loc sau oras. Ai mult mai multe posibilitati sa avansezi si sa fi apreciata. Bafta multa.

  7. David

    Mult succes in continuare si asteptam cat mai multe postari (in cateva luni plec si eu in Norvegia)

    Dupa 4 luni cum sunt conditiile de munca si sistemul medical vazuti prin ochii tai ?

    1. asistent Autor postare

      E o idee, sa revin cu un articol si despre sistemul medical de aici. Dar nu pot spune ca il cunosc suficient ca sa pot scrie despre el. Doar tangential. Cat despre conditiile de munca da, as putea scrie despre ceea ce am intalnit eu, pana acum. Cand ma voi simti inspirata voi pune mana iar pe tastatura pentru a publica pe site ceva. Tot ca asistent medical vii aici? Succes!

  8. Martinescu Geta

    Succes și multa răbdare! Ai descris cu exactitate din ce am trăit la venirea meain Germania s Da după 4 ani lucrez din nou în spital dar experienta din azil mi-a fost de mare ajutor. Toate bune!

    1. asistent Autor postare

      Din toate avem cate ceva de invatat. Si nimic nu e intamplator, am constatat. Ma bucur ca lucrati din nou in spital si pare ca sunteti si multumita de conditii.

  9. Marian

    Nu lucrez in domeniul medical insa inteleg perfect prin ce treci sau ce ai trecut.Amlucrat 7 ani in domeniul Offshore iar in primul an a fost un cosmar ptr mine.Erau colegi norvegieni rasisti din toate punctele de vedere care nu te iartau macar o zi fara sa iti zica :Daca puteam si aveam o puterea pe toti emigrantii v-as goni din tara.Insa asta a fost in primul an,in al-2lea an cand sefii sau dispecerii de nava au inteles ca imi fac meseria bine,era usor ptr ei sa comunice in engleza cu mine si primeam calificative bune din partea capitanilor de nava sau a inspectorilor din partea beneficiarului a fost cu totul o alta lume,totul luase o intorsatura de 360de grade.Usor,cu rabdare m-am detasat de stres,lucram relaxat,acei “colegi”care se declarau rasisti si nationalisti mi-au devenit colegi de echipa lucrand impreuna,glumind si iesind la pescuit sau gratar cu ei explicandu-le in detaliu la marea intrebare:Voi romanii sunteti tigani sau Romania este o tara de tigani?Insa cu durere in suflet am realizat ca desi norvegienii mi-au oferit ajutor cand am avut nevoie,tot romanul a venit si a stricat tot..Nu demult un roman stabilit in orasul respectiv de prin anii 90 mi-a zis:Marian unde se vor aduna mai mult de 2-3romani mai mult k sigur treaba se va strica si se vor manca intre ei…Nu l-am crezut ca deh toti venim sa asiguram un trai mai bun familiei,insa au venit nu 2-3,au venit 300 care aspirau numai la functii de sefi,se auto-proclamau maistri sau coordonatori de productie iar norvegienii naivi le-a dat functie si uite asa s-a imputit treaba in asa fel incat am preferat sa renunt plecand undeva unde este sincer vorbind de 100 de ori mai bine….Nu mai este acelasi stil de munca lejer insa multumesc lui D-zeu sef am strain care daca mi-am terminat treaba nici nu ma mai baga in seama,sunt apreciat de ei si knd am avut problema medicala destul de grava ajutorul a venit din partea lor,lucru pe care sincer sa fiu ma surprins,sa iti vina patronul santierului respectiv de dimineata la ora 8:00 si sa plece la ora 21:00 si sa vb cu asistentele si doctorii,sa iti cumpere tot ce ai nevoie in spital si dupa externare sa se ocupe de toate necesitatile tale este ceva incredibil…Eu asa cred ca daca demonstrezi ca esti bun pe ceea ce faci usor usor iti vei castiga respectul si te vor aprecia chiar daca nu le vb limba ….

    1. asistent Autor postare

      In timp poti demonstra ce poti si ce tip de persoana esti, asa e. Daca timpul are rabdare cu tine :). Sa speram ca va avea destula cu mine.

      1. Marian

        Gresit,fi pozitiva si incearca sa te eliberezi de stresul acela :oare au rabdare cu mine,oare le place de persoana mea,oare ma vor accepta asa cum sunt,in general in oraselele mici sunt mai reticenti,insa in orasele mari este cu totul o alta lume ,lumea este mult mai deschisa,se vorbeste norvegiana Nynorsk care este foarte usoara fata de Bokmål.Pun pariu cu tine ca daca ai fi intr-un oras mare in 2ani vei vorbi Nynorsk destul de bine,nu neaparat gramatical dar vei vb cam 50-70%..eu am invatat nynorsk cam 50%si m-am descurcat destul de bine la NAV,Skatt ,politie si unde am mai avut nevoie,mai in limba lor,unde nu stiam in engleza si au apreciat efortul meu..Fi pozitiva….

  10. Ramona

    M-a bucur tare mult ca împarți cu noi din experiența ta ! Am citit tot cu sufletul la gura, poate și PTR ca acesta este și visul meu: sa lucrez in Norvegia!
    Te felicit din suflet ptr tot ce faci, îți doresc mult succes in continuare, Și aștept cu nerăbdare următoarea postare!

  11. codruta

    buna ziua sunt ANG in Romania.am lucrat in Anglia ca RgN timp de 2 ani .Ma intereseaza daca exista ordinul asistentilor medicali in Norvegia pt a obtine mai multe informatii despre recunoasterea studiilor daca imi trebuie pin sa profesez.primesc orice detalii .multumesc

Lasă un răspuns la Cazimir Timofte Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.