Asistenții medicali din UE, nepregătiți pentru Norvegia, susțin cercetătorii

Foto: forskning.no

Asistenții medicali est-europeni nu se descurcă bine la locul de muncă în primul an de lucru. O spun reprezentanții Universității de SE a Norvegiei. Limba este principala provocare, urmată de dificultățile culturale. Pacientul este cel care decide totul în ceea ce-l privește, lucru care nu se întâmplă în Europa de Est. Majoritatea purtătorilor de halate albe s-au simțit obosiți și stresați la început, după ce au fost nevoiți să lucreze la numai o zi după aterzarea în Norvegia. Fără să fi fost suficient instruiți, au primit responsabilități care i-au copleșit.

Asistenții medicali din Polonia, Lituania sau Spania au dificultăți în învățarea la un nivel acceptabil a limbii norvegiene. E vorba de primul an în țara scandinavă. Drept urmare, personalul medical estic nu simte că face o treabă bună, arată un studiu al Universității din SE Norvegiei. În studiu sunt menționate doar țările respective pentru că de aici provin cei mai mulți asistenți medicali est-europeni care aleg să își câștige traiul în țara guvernată de regele Harald și regina Sonja. Iar engleza poate ajuta uneori, dar numai în ceea ce privește comunicarea cu colegii. Pacienții sunt în vârstă și nu știu engleză, cei mai mulți dintre ei.

Asistentul joacă și locul medicului

Asistenții medicali est-europeni nu sunt pregătiți să-și asume atât de multe responsabilități în primul an de muncă în Norvegia. O spun cei care au realizat un studiu de cercetare la nivelul Universității de Sud/Est din Norvegia. Practic, personalul medical trebuie să țină, de multe ori, locul medicului. E vorba, în special, de centrele de îngrijire, unde asistentul medical este cel care evaluează starea pacientului și decide dacă trebuie să contacteze urgențele mai apoi. Lucru apreciat de unii, care au simțit că valorează și ei din punct de vedere profesional. Iar limba este principala piedică, susțin cercetătorii. Din cauza lor, cei care vin din UE nu reușesc să comunice corect cu colegii sau cu pacienții. Din această cauză, pot surveni erori, uneori fatale, sunt de părere cei care au elaborat studiul mai sus menționat.

Pacientul ține “furculița și cuțitul”

O altă problemă este cea a comunicării. În Norvegia, pacientul are ultimul cuvânt de spus în ceea ce-l privește. El este cel care poate refuza un tratament, chiar dacă îi este necesar. Iar personalul est-european nu este obișnuit cu astfel de practici, cred cei de la Universitate. Pacientul decide în Norvegia, în timp ce în Europa de Est, personalul medical este cel care are un cuvânt greu de spus.

Dialectele, “chineză” pentru unii

Asistenții medicali din Europa de Est pot lucra imediat după ce primesc autorizația necesară de la Helsedirektorat. Cei mai mulți vin în Norvegia cu ajutorul firmelor de intermediere a personalului medical, iar unii ajung aici pe cont propriu. Deși au participat la cursuri de limbă norvegiană înainte de a ajunge în peninsula scandinavă, purtătorii halatelor albe au mari dificultăți în ceea ce privește limbajul de specialitate, dar și diferențele culturale. Iar folosirea atâtor dialecte nu ajută, ba îngreunează și mai mult comunicarea.

Polonezi, lituanieni și spanioli, majoritari printre imigranții din rândul halatelor albe

Studiul a inclus asistenți medicali din Polonia, Lituania, Letonia, Islanda și Spania, care au lucrat în azilele norvegiene. Aceștia au arătat ce au simțit în primul an la locul de muncă. Personalul medical intervievat are vârsta 24 și 54 de ani. Iar la momentul cercetării lucrau în Norvegia de minim două luni și maxim zece ani.

Stresul psihic, mai important decât cel fizic

Concluziile studiului au arătat că asistenții medicali fuseseră prost pregătiți de către firmele de recrutare și de către instituțiile pentru care urmau să lucreze, în ceea ce privește relațiile. Totodată, o provocare a reprezentat-o limba, dar și comunicarea la locul de muncă. Nu mai puțin important, au observat o cultură diferită în practica medicală. Mai mult, le-a fost greu să se integreze social la locul de muncă. Toate acestea au făcut ca ei să se simtă foarte obosiți și stresați la început, iar singurul lucru pe care și l-au dorit în timpul liber a fost să se odihnească.

Mulți au povestit că au fost speriați atunci când au fost nevoiți să lucreze imediat, fără să li se fi explicat suficient ce implică noua cultură de lucru. La noul job au observat cât de puțină norvegiană știu, de fapt. Unul dintre asistenții medicali participanți la studiu a trebuit să înceapă să lucreze chiar a doua zi după ce a sosit în Norvegia. Iar altul a avut responsabilitatea întregului departament o vară întreagă, la nici două săptămâni după programul introductiv. Urmarea a fost că s-au simțit striviți de responsabilități, prea curând.

Salarii mici, comparativ cu responsabilitățile primite

Conform directivei europene legate de reglementarea meseriei de asistent medical, autorizația de lucru în acest domeniu este eliberată rapid. Reprezentanții USN sunt de părere că autoritățile și firmele de recrutare nu asigură suficient de bine instruirea personalului “importat”.

Reprezentanții organizației profesionale a asistenților medicali din Norvegia sunt de părere că nu este etic să se importe personal medical din alte țări, atâta timp cât și aceste țări au deficit în acest sector. Și atrage atenția asupra lipsei de asistenți medicali norvegieni în domeniul serviciilor comunale de sănătate. Acest lucru a dus la cheltuirea a 1,2 miliarde de coroane în 2019, bani folosiți pentru angajarea vikarilor, respectiv a persoalului medical temporar.

În același timp, doi din zece asistenți medicali norvegieni renunță la meserie în maxim 10 ani de la finalizarea studiilor. “Autoritățile ar trebui să crească statutul asistenților medicali și atractivitatea acestuia. Ar trebui să devină mai atractiv pentru ei să continue practicarea meseriei, crescând salariul, oferind mai multe posturi full-time și permițând dezvoltarea profesională”, este de părere Lill Sverresdatter Larsen, liderul Norsk sykepleieforbund. Potrivit acesteia, cei mai mulți asistenți renunță să mai practice meseria din cauza nivelului scăzut al salariului, raportat la responsabilități. Un alt motiv este cel al lipsei posibilității de instruire continuă, iar altă cauză este cea a joburilor part-time.

Mai bine “la țară” decât la oraș

În comunitățile mici din mediul rural este mai ușor să te integrezi, iar oamenii sunt mai amabili și drăguți, au concluzionat persoanele intervievate. La oraș nu ai parte de același “tratament”, cred aceștia. La sat, colegii au avut mai multă răbdare, în timp ce în marile orașe, nu.

Articolul original poate fi găsit accesând următorul link:

Sursa: https://forskning.no/side-sykepleie/sykepleiere-fra-eu-land-er-darlig-forberedt-for-a-jobbe-i-norge/1791460?fbclid=IwAR0hvXjojvostnOVdbnWsfD5UOc2IPDiPqhOsAx495U0XKGu_DUYIYd60W0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.