Asistent medical anestezist, Spitalul Universitar din Oslo, secţiunea Aker, Norvegia

Termenul limită: de urgenţă

 

Spitalul Universitar din Oslo, aripa Aker

Spitalul Universitar din Oslo, aripa Aker

Spitalul Universitar din Oslo este spitalul local care deservește locuitorii din Oslo, dar și mare parte din populația regiunii de Sud-Est a țării. Unitatea medicală are peste 20.000 de angajați și un buget de 20 miliarde de coroane. Spitalul Universitar este unul dintre cei mai mari în ceea ce privește cercetarea medicală și formarea personalului medical din Norvegia.

Aker are 12 săli de operaţii, pentru mai multe domenii. Ca asistent anestezist eşti inclus într-o echipă care serveşte mai multor discipline. Poziţia vacantă este de asistent anestezist, pentru program de zi/schimburi. Poate fi o oportunitate de promovare internă pentru cei care lucrează acum pe o perioadă determinată. Vor fi luate în considerare numai solicitările trimise electronic, prin intermediul WebCruiter.

 

Responsabilități:

  • serviciu de anestezie pentru pacienţii care urmează să suporte o intervenţie chirurgicală în următoarele domenii: urologie, obezitate, endocrine, chirurgie plastică, maxilară
  • asistentul anestezist face parte, de asemenea, dintr-un echipaj de urgenţă, care să intervină în cazul unor complicaţii sau în cazul unui stop cardiac, pentru pacienţii din întreg spitalul
  • program de zi.

Calificări:

  • căutăm un anestezist dedicat, cu experienţă şi cu interes în domeniile relevante
  • munca în echipă, în interiorul blocului operator, este o prioritate și capacitatea de a lucra cu toate grupurile este o condiție esenţială pentru a realiza acest lucru

Educație:

  • colegiu / universitate
  • asistent medical specialist
  • asistent medical anestezist

Limbă:

  • norvegiană

Aptitudini:

  • pregătire profesională relevantă
  • stare psihică bună
  • capacitate de lucru mare
  • bune abilităţi interpersonale
  • trebuie să fii flexibil
  • condiţie fizică bună

Vă oferim:

  • poziţie de lucru: 100 %
  • loc de muncă inclus în programul IA
  • mediu de lucru profesionist şi plăcut, cu colegi dedicaţi
  • training intern
  • salariu conform acordurilor actuale
  • schemă bună de pensionare, asigurări de grup şi de accident

 

Anunţul original poate fi găsit urmând linkul: http://www.finn.no/finn/job/fulltime/object?finnkode=51597101&searchclickthrough=true

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *